sâmbătă, 13 februarie 2010

Domnilor aplauze !


Ora 23.30 Dupa jumate de ora de negocieri, fugariri si chicoteli, am reusit sa o dezbracam pe Sophia. Partea cu imbracatul e inca la stadiul de plan.

Ora 00. Sophia se plimba infasurata in ziare.

"Sophie, hai sa te imbrac."

"Sunt imbracata, am rochita de ziar"

Sophia sare de pe noptiera pe pat si inapoi declamand cu volumul la maxim "Domnilor, aplauze !" "Domnilor, aplauze".

Ora 00.30 Pamperita imbracata accepta sa mergem la somn cu pianul. Isi canta "de culcare" catece inventate "Piiisiiicuuuuttaaa" cu acompaniament de pian, sau "Kiiiikkaaakeooo", de remarcat la ultima opera ca micuta cantautoare si-a inventat si versurile (si cuvintele) ca nu-i mai ajungea lexicul limbii romane.


Sophia citeste "Pozna lui Jackie" si are o nelamurire "Mami ce inseamna in limba engleza sora mai mare?" Toate cuvintele pe care nu le stie sunt considerate a fi in limba engleza sau franceza. Ca doar nu din romana.

Concluzia : cu Minnie si Mickey in brate ma anunta peste cateva ore " Vreau lapte cu Minne si Mickey, sunt fratii mei".


Sophia se studiaza in oglinda "Mami, eu n-am sani. Cand o sa fiu mare o sa cresca sanii mei frumosi" ...


Ne jucam cu un bebelus de jucarie. O intreb "Cine e mama bebelusului?. "Eu sunt", raspunde Sophia. Sta un pic pe ganduri si apoi ma intreaba "Si tata bebelusului unde e?"


*** poza e de acum cateva luni, intre timp are pleata mai lunga


marți, 15 septembrie 2009

Ding-dang


Eu nu stiu sa dau premii, ba chiar in nestiinta mea, nici n-am fost in stare sa le "iau" pe cele primite. Dar oferim o fotografie pretioasa pentru o fetita tare draga, la care ne gandim in fiecare zi (si de fiecare data cand bat clopotele ..)

Ding dang a biseica bat clopotele, babatu canta Toti danseaza, megem pupam icoana Maria, Maria a Buchesi, Maria manca pechica, babatu Maria Bogana manca pechica, mergem lalapa, Toti inoata, stopeste picioarele, Maria brate mama ei

Cutita Osie si alte povestiri


Sophia iubeste abtibildurile. De cel putin de doua ori pe zi aud un imperativ "Pipim apibileeee". Rezerva noastra de astfel de carti fiind pe terminate, am trecut la faza a doua, si anume dez-lipim abtibilduri. Astfel, la cererea Sophiei dezlipesc o micuta Scufita Rosie, pe care o ia cu gingasie de manute, o lipeste delicat pe televizor si ii spune
"Cutita osie, te og nu deschide usa!"

Dupa cateva zile ploioase, a aparut in sfarsit soarele. Ne pregatim sa iesim din casa, ii dau Sophiei un hanorac subtire peste tricou si pornim spre usa. Sophia se opreste impacientata
"Capul gol, pune guga"
"De ce vrei gluga. Sophie?"
"Poua"

"Afara e soare, nu ploua"
"Poua"
"Eu nu cred ca ploua afara."
"Io ched ca da"

Am dus niste covoare la Monteoru, pe drum mama mea ii spune ca sunt covoarele pisicii (Codita). Ajunse acolo, Sophia o alearga pe Codi plina de entuziasm
"Codita, am adus covoru apisicai"

Sophia vrea in brate. Se opreste si-mi spune serioasa:
"E obosita, brate, tine bine" . O iau in brate dar se tot foieste
"Ghea, mami obosita, da mine jos"...

O iau in brate in parc si ne ndreptam spre masina. Profit de ocazie si o pup pe gat. Sophia se revolta si incepe sa turuie
"Nu gat te pupi, nu gat te pupi"...

Sophia a primit un joc lego si cateva personaje Rege, Regina, Pirat si 2 Soldati. Ati ghicit. Tatal ei este autorul cadoului. Tot el ii explica despre rolul fiecaruia, cum piratul e ticalos si ataca regele si regina in castel , iar soldatii ii apara. Tatal dispare un pic din peisaj, mami e pusa sa ridice un castel nemaivazut. Sophia plaseaza "Pintesa" in castel, apoi inghesuie si "Pintul", dupa care ia si "Piatul" in mana, il studiaza putin, si-l pune in usa castelului
"Piatul bobeste Pintu si Pintesa"
Toate personajele vorbesc intre ele, se impaca si discuta, spre indignarea tatalui Sophiei. Ca un compromis, acum cand se joaca cu personajele impreuna, la sfarsit toate se pupa si se impaca si isi cer scuze . Intre timp Pintesa a devenit Regina si intr-un ciudat twist of fate, este mama lui Fifi pe care o duce in brate tot timpul...

miercuri, 12 august 2009

Acadele


Sophia a primit un rucsacel sub forma de vacuta plin cu acadele. Sophia nu a ma vazut niciodata acadele, nici vorba sa fi gustat vreuna. Si totusi stie ce sunt.
-Dai Totia ! Miam Miam !
- Puiut, nu sunt de mancat ca strica dintisorii!
- i-a mia i-a mia, dai Toti !
- vacuta e a ta, hai sa punem rucsacelul in spate, mai bine.

Folosesc la maxim fereastra de oportunitate si printr-o miscare dibace de invaluire, acadelele sunt scoase din rucsac si puse bine, pana le vom gasi o casa mai prietenoasa.

A doua zi Sophia le repereaza. Nu stiu cum. Cu acelasi radar ancestral cu care a inteles ce sunt. Nu mai e scapare.

- Gios, gios, acicea (jos jos aici) si arata cu degetelul hotarata pe podea. In final cedez, ii dau punguta cu speranta firava ca se va multumi sa o smotoceasca.
-Scoate, dechide, sunt sub presiune maxima. Mai cedez un pas, le scot din punga si i le las sa le admire. Incerc sa aduc discutia asupra fructelor de pe ambalaj. Nici vorba
- Scoate capacu, i-a mia , o tot tine una si buna asa ca tatal ei ii desface doua. Tot in sarcina lui cade si obligatia de a inveenta jocuri cu ele, altele decat cele pentru care au fost create.

Acadelele se lovesc una de alta, danseaza impreuna, au devenit tirezi, dervisi dansatori, castanete. Sunt admirate ca forma si culoare, rasucite, invartite. Obiectiv indeplinit. Au devenit jucarii. S-au umplut de scame si sunt plimbate si hranite , ocazional sunt folosite la amestecatul in paste. Cand au obosit au fost culcate alaturi de Sophia pe perna.

Acum o alta dilema, daca au ajuns jucarii, mai este oare etic sa le arunc la gunoi?...

joi, 6 august 2009


De saptamana mondiala a alaptarii, imi fac si eu aparitia pe prispa blogului meu prafuit, nelocuit.Sigur ca ce era mai important s-a scris deja (concluzie trista la care am ajuns la 17 ani, cand am renuntat la visul de a deveni scriitoare si m-am orientat in ton cu vremurile catre...ASE) dar o astfel de ocazie speciala trebuie celebrata cu cateva cuvinte, nu?.

Nutritional si imunitar beneficiile sunt incontestabile, dar la varsta de 1 an si aproape 9 luni cat are fetita mea, am invatat din relatia mea cu Sophia sa vad mai ales beneficiile emotionale. Mie mi se pare miraculos si magic cum devine alaptatul o asa unealta minunata in lumea copiilor, ceva ce stiu sa manuiasca instinctual, o portita magica catre liniste, comfort, dragoste, caldura, siguranta. Dragoste lichida, cum imi place sa ii spun, dar de fapt mult mai mult. In aceasta lume noua, mare, intimidanta, plina mereu cu locuri noi si oameni noi, exista ceva usor de facut care sa te faca sa te simti acasa oriunde si oricand. Alaptatul. Asa imi imaginez ca simte Sophia cand vrea sa suga intr-un context nou, acel sentiment de pace interioara cand ajungi acasa dupa o calatorie. A fost frumos dar cand ajungi acasa iti dai seama cat ti-a lipsit.

Alaptatul e o part din mine pe care Sophia nu o refuza niciodata, nici cand e in toiul unei crize de furie, fie de oboseala, fie de plictiseala fie de suparare (da da, avem si de astea si se lasa cu aruncat de lucruri si tipat pentru mai mult efect "Toti arunca"), nici cand cu mainile si picioarele vrea sa ma indeparteze , nimic cu ajunge mai repede la inima ei, nici vocea, nici mangaierile, un pic de lapte printre suspine si suntem iar in aceeasi lume.

Prin alaptat ma regaseste, cand ma intorc acasa, prin alaptat ma regaseste cand viseaza urat, prin alaptat se regaseste pe ea in imaginile tuturor copiilor alaptati.

Si totusi beneficiile nu sunt doar pentru copii. In zilele cand sunt cumva "out of sync", poate prea obosita, poate mai deprimata, poate doar in cautarea unui loc unde sa stau si sa nu fac nimic, ei ,tocmai in acele zile Sophia este in alerta maxima. Tot ce vrea de obicei vrea mai mult si mai repede (mai putin mancarea care variaza invers proportional cu agitatia), laptele este prezent in vocabular de cate ori trec pe langa o canapea, nici nu ma asteapta sa ma asez "Du-te acolo. Acolo. Lapte. Tani (sani) lapte Totia". Pe moment mi se pare doar o coincidenta amara a sortii ca zilele mele de "low" sa fie acelasi cu cele ale Sophiei de "high need", dar in realitate este modalitatea ei de a ma ajuta, sau mai bine zis de a ma impinge din starea nelinistitoare de usoara indisponibilitate afectiva. Si atunci alaptez. Si alaptand ea se linisteste si eu ma relaxez. Nu imediat, nu pe termen nelimitat, ci atat cat sa fac "click" si sa ma realiniez cu lumea.

Ma gandesc ca atunci cand vom renunta la alaptat, daca va fi sa fie inainte de vremea la care Sophia sa decida pentru ea, va trebui sa imi recladesc relatia cu fiica mea (fiica mea, ah ce frumos suna...) inlocuind piatra de temelie cu altceva. Sau poate doar cladind pe deasupra ei, noi si noi turnuri de dragoste.

La multi ani!

sâmbătă, 11 iulie 2009

ploaie de cuvinte


Fiecare zi vine la noi cu o avalansa de noi cuvinte. Animalele nu mai sunt desemnate dupa sunetele pe care le fac, acum unele au nume : pacagal, leleu, cocodal, mamutu, libilila,garga, sapi,caine, pipotam etc. Obiectele casei au de mult timp nume reale, chiar si acasa e acasha.

Ceea ce mi se pare cu adevarat intersant este asiduitatea cu care cauta sau creeaza oportunitati pentru a folosi anumite cuvinte. Sa le spunem favorite. Mult timp a fost "a picat". Si multe lucruri au picat, chiar de la inaltime doar pentru bucuria Sophiei de a rosti cuvintele. Chiar si Sophia s-a intins de cateva ori pe jos tot pentru a-mi explica dupa "a picat". Daca stau sa ma gandesc bine, astea au fost, alaturi de mama, tata, apte, apa, primele cuvinte. Pe atunci erau "a pica" dar dupa cata mancare arunca de pe masuta (cam tot ce intra in raza de actiune a manutelor) sensul era acelasi.

A urmat "a plecat" . Barbatul a plecat. Tataia a plecat. Tati a plecat. Masina a plecat. Jucaria pe care Sophia a pitit-o intre canapele "a plecat". Pentru pantofiorii scosi din dulap si ajunsi pe blatul din bucatarie exista aceeasi explicatie, "au plecat".

Despre mimic am scris o postare intreaga.

Acum are un nou favorit "acolo". Muta lucruri suficient de departe pentru a arata unde le este locul : acolo. Mai complicat este ca ne muta si pe noi prin casa. Directia e " acolo" , adica sub scara, unde stau o parte din jucariile ei. Modul de operare? Daca sunt in picioare, doar ma impinge imperativ "du-te!", daca stau jos, e mai complicat. Se urca in spatele meu pe canapea, ma impinge "gios, parte" (jos, la o parte)", apoi incepe cu "du-te acolo, acolo" pana ajung la locul de joaca.

Condimentam cu omniprezentul Gata. Gata este refuzul sau negatia absoluta. Nimic nu mai vine dupa Gata. Nici o imbucatura, nici o gura, nici o secunda in plus la schimbat de scutec. Nici o seunda de asteptare pana primeste laptele. Gata. Acum.

Gata si cu mine pe ziua de azi. Am plecat.

vineri, 3 iulie 2009

Epoca "mimicului"


Pe Sophia nu o mai cheama Toti, ci Totiaa. Concomitent si noi am devenit Mamiaa si Tatiaa.


Goleste cutiile pentru satisfactia de a gasi "mimic" in ele. In acelasi spirit, ne pune sa golim paharele (de apa) pana la fund, pentru a baga mana in ele si a constata acelasi "mimic".

Vine cu castronelul si cere "miam-miam" pufarine, le duce cu grija pana la masuta, acolo le rastoarna, apoi le imprastie pe jos si se preocupa sa ciuguleasca cate una culcata pe burta direct de pe covor. Daca ajung in timp util, le strang si le arunc. Nu dureaza mult si cere iar. Imi arata castronelul, "mimic", e gol. Ocazional vrea "nuce" sau"tatide"(nuci sau stafide). Din pacate pentru acelasi sport.

Trage de manerul sertarului cu rafturi si pupa toate sticlele la rand. "doi patu dece Olei". Realitatea e ca nu am chiar atat ulei....




De cand a invatat (acum cateva luni) cum se imbratiseaza Scufita Rosie cu bunicuta, a devenit mare fan imbratisari. Noi, ce sa mai zicem, suntem deja adicti. Ca in filmele coreene de pe vremuri, una dintre noi emite chemarea ("bate" sau "hai sa ne imbratisam" - ghiciti care cum), desfacem larg bratele si ne avantam una spre alta. Exista chiar si un sunet caracteristic cand are loc imbratisarea propriu-zisa. Tehnica este deosebit de elaborata, un fel de ceremonie a ceaiului la japonezi. Dar si satisfactia este pe masura.


Si de cateva zile nu mai mananca aproape nimic. "Manc mimica", cum a spus chiar ea, cand incercam sa o convingem sa guste ceva. Asa cum am zis, suntem in epoca "mimicului"...Sper sa inceapa cat de curand epoca "ceva-ului"...