sâmbătă, 31 ianuarie 2009

La bucatarie



Daca intradevar copiii imita ceea ce vad, ce spune despre mine dorinta fierbinte a Sophiei de a se muta cu totul in bucatarie?....

Pasiunea ei nestavilita de a scoate totul de pe cele 2 rafturi unde i-am facut domeniul ma lasa cu intrebarea, oare rosiile mele din conserva au facut subit botulism, sau formele ciudate pe care le-au luat conservele sunt doar efectele devastatoare ale aruncatului pe gresie de 20 de ori pe zi?

joi, 29 ianuarie 2009

La plimbare

Dupa ce atatea zile ploioase si morocanoase ne-au tinut in casa, astazi am iesit la plimbare. Sophia adora plimbarile afara , asa ca a suportat cu stoicism, ba chiar a si participat la tot ritualul de dezbracare, imbracare, incaltare. Ritual care de altfel beneficiaza de proteste energice in tot restul timpului. Afara ochisorii ii sclipesc de placere si entuziasm, soarbe din priviri tufele din fata blocului, cateii si pisicile cartierului ( cutucutucutucutcutu si tzichitzichitzichitzichi), mucurile de tigari de pe jos, cosul de gunoi care contine ooo, atatea mistere, toate marile minuni ale lumii urbane. Se linisteste brusc cand ajungem in dreptul unui tanar cu un telefon la ureche, participant activ la o conversatie mobila (sau cine stie, imaginara?...) . Un copil din alte vremuri ar privi fireste intrebator o astfel de situatie, dar Sophia, nascuta in plina era a tehnologiei mobile , stie exact despre ce este vorba. Asculta cu atentie fixandu-l din priviri pe protagonistul conversatiei, pana aude cuvintele magice "Bine, te pup, pa". In sfarsit ceva cunoscut ! Ridica o manuta si incepe sa o miste frenetic recitand plina de incantare "ba-pa-pa-pa-pa-pa-pa-pa-pa-pa". O iau pe sus si mergem mai departe, ocolind cu maiestrie vitrinele de jucarii in care si-ar pierde privirea cel putin un sfert de ceas si ajungem la prietenii din plastic. Ca sa va explic, exista pe strada noastra un magazin cu produse pentru copii care scoate in fiecare dimineata pe trotuar ca decor 2 manechine copii de plastic. Sophia i-a remarcat de cand era mica mica si cumva ii considera prietenii ei. Ne-am oprit in fata lor, a inceput sa le vorbeasca, ca ii atinga, bucuroasa ca in sfarsit da peste copilasi care nu fug in fata avantului ei spre socializare, nu se supara cand sunt impunsi cu degetelul si nici nu incearca sa-i ia jucariile. Ca intotdeauna ii spun "Mami, nu sunt vii, sunt niste bucati de plastic", prinsa intre obsesia de a-i spune mereu adevarul si o vaga si ciudata vinovatie, de parca i-as spune ca nu exista Mos Craciun. Din fericire, la varsta asta, astfel de probleme existentiale nu exista, toata fapturile sunt jucarii pentru ea, asa ca placerea ei este nestirbita.

Ajungem in sfarsit la punctul terminus, piata centrala din fata palatului roz (pardon, somon), mandria arhitectonica a buzoienilor. Dar nu cladirea reprezinta apogeul expeditiei noastre, ci gigantul banner publicitar cu maimutoii pufosi si dungati de la Domo...

Plimbarea se termina in bratele lui tati, care intre timp ni s-a alaturat. Ah, si nici n-a mai cerut multdoritul "lape".....pana am ajuns in casa!

vineri, 23 ianuarie 2009

intrare in blogosfera






Acest blog este dedicat Sophiei. 1 an si 2 luni, 78 de centimetri, doi ochi magnetici si un zambet care a devenit motorul vietii mele.
Si e deasemenea dedicat timpului pretios pe care il petrec alaturi de ea, urmarind cu uimire si incantare schimbarile magice ce se petrec sub ochii mei.