in calatorie

Prima calatorie de anul asta, oarecum neprogramata, cu bagaje facute la repezeala si de ce sa nu recunosc, cu ceva emotii pentru Sophia. Am plecat destul de tarziu, asa ca am ajuns aproape de miezul noptii la prima oprire, statiunea Olanesti. Din fericire Sophia adormise deja, asa ca ne-am fatait nestingheriti prin statiune in cautare de cazare, pana la urma am ramas la singura pnsiune bine luminata si deschisa noaptea, care s-a dovedit o alegere foarte buna. Deci felicitari pentru administratorii pensiunii Noel, pe care o recomand cu caldura. Atentia la detalii este pe masura banilor (europeni) cheltuiti. In plus meniul la restaurant era foarte kid-friendly, cu variante gen iaurt, ou fiert sau alte asemenea feluri, de baza la mic dejunul unui copilas de 1 an jumate. Olanesti este o statiune in paragina intr-un cadru de vis, e adevarat ca exista o frumusete aparte si in astfel de locuri in care pare ca natura recastiga terenul pierdut. Din pacate parca am nimerit la seminarul spargatorilor de seminte...urat obicei. Zona in schimb ne uimeste, chiar este Oltenia vegetala despre care scria Radu Anton Roman. E curat ! Satele sunt ingrijite, casele sunt ingrijite, curtile sunt pline de flori, chiar si iarba e cosita in fata caselor. Simt o mica invidie pentru Alina, care a crescut in aceste locuri feerice. Apoi imi amintesc de locul copilariei mele, Rohia in Maramures si simt iar cum ma cuprinde dorul de piatra lui Pintea, de manastirea Rohia si de cei cei dragi care nu mai traiesc decat in amintire.

O mica oprire la Horezu, sa admire Sophia piticii si noi sa cumparam ceva ceramica. Stiti ca motivele ceramicii de Horezu sunt cocosul, spicul de grau, sarpele si pomul vietii ?

Am trecut pe langa Tg. Jiu fara nici o tresarire, ba chiar m-am intrebat, de ce-as opri ? La cativa kilometri dupa, vazand un indicator kilometric pe care scria Hobita, mi-a explodat in cap BRANCUSI ! Am trecut prin Tg Jiu fara sa vad Poarta sarutului, Masa tacerii, Coloana infinitului! Cu regret am mers mai departe, dar am oprit la Hobita, la casa memoriala a lui Constantin Brancusi. Un loc minunat, o curte plina de pace, atemporala, cu o doamna gazda inimoasa si pasionata de ceea ce face. O incantare si un prilej pentru niste poze superbe, cu Sophia pe prispa lui Brancusi.

Am oprit si la manastirea Tismana. Liniste, pace, curatenie, flori, simti dragostea si daruirea maicutelor care locuiesc in acest loc magic. Cu adevarat Romania monahala e partea cea mai frumoasa din noi, si spiritual si estetic.

Urmatorul popas, Herculane. O statiune parasita, cladirile vechi, minunate si maiestuoase chiar si in ruina isi pastreaza parca demnitatea. Un spatiu ireal, tacut, fantomatic, parca vezi calestile sau masinile de epoca care opreau in fata vilelor, hotelurilor, sanatoriului.E una dintre cele mai dramatice victime ale tranzitiei, sau coruptiei, sau a ambelor. Cu cladiri si cadru natural care ar face-o sa straluceasca alaturi de cele mai faimoase statiuni de apa termala din Europa, Herculane e de fapt o statiune moarta. Abia a doua zi am vazut ca mai exista o parte a statiunii, foarte vie, foarte agroturistica, un orasel cu pensiuni. Parca nici nu exista legatura intre cele doua parti, afara doar de cazul ca partea veche se va transforma in ruina vizitabila in scop turistic de catre cei gazduiti la pensiunile din partea noua.

Plecam dimineata de la Herculane si mergem intins la Hunedoara, la cetatea Huniazilor sau Corvinestilor, cetatea cea mai bine pastrata din tara. Trecem pe drum pe langa Sarmisegetusa, fara sa oprim, Sophia dormea si nici nu pare sa fie prea mult de vazut (am fi vrut insa sa vedem Sarmisegetusa Regia, nu Ulpia Traiana, dar am inteles ca e accesibila doar pe jos si drumul e destul de lung - deci nu cea mai potrivita excursie cu Sophia in brate). Cetatea e frumoasa, plina de magazine de suveniruri si alte nimicuri, dar si expozitii de fotografii, am remarcat ca e in plin proces de restaurare. Sophia e foarte incantata, mai ales ca i-am spus ca acolo altadata locuiau printi si printese, a danasat pe muzica baroca in sala mare, fara sa stie ca arata chiar ea ca o mica printesa in rochita ei cea alba, alergand fericita dupa cavalerul ei stralucitor TATIII TATIII.

Sibiu. O alta lume, o alta Romanie, mai aproape de Europa. Intalnire cu prieteni dragi, aflati si ei, ca si noi in calatorie. Sibiul e frumos, e civilizat, ma umple de optimism pentru ca asa vad eu viitorul Romaniei, cel putin turistic vorbind. Romania autentica, nu o copie a altora ci tara care isi valorifica propriile caracteristici, partea rurala, ancestrala, rituala, orasele medievale cu alei pietonale si concerte de jazz in aer liber. Seara, surpriza, nu reusim sa gasim cazare, asa ca plecam mai departe, eu cu marele regret de a nu fi vizitat Muzeul in aer liber Dumbrava Sibiului.

Am innoptat insa intr-un loc mai pe gustul celeilalte jumatati a familei (Sophia e zona neutra, inca), la Sambata de Sus, la poalele muntelui, prilej cu care am admirat cai, am mancat la pastravarie si am cules conuri din padure. Oops, nici pana acum nu le-am recuperat din masina, trebuie sa ma ocup urgent de ele, altfel vor fi evacuate.... Am vizitat manastirea Brancoveanu, un pic cam invadata de turisti, macar urmele lor au ramas la poarta stabilimentului...










Romania e frumoasa. Uitasem. Dupa atatia ani de vizitat alte tari, o privesc cu alti ochi. Mai ingaduitori, mai nostalgici, mai optimisti.